Vești bune pentru români: Inflaţia a scăzut în luna decembrie

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 16,4% în luna decembrie 2022, de la 16,8% în noiembrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 22,05%, mărfurilor nealimentare cu 14,95% şi a serviciilor cu 9,78%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

În luna decembrie, preţurile de consum au crescut cu 0,37% comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 1,26%, serviciile cu 0,67%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,32%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 - decembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 - decembrie 2021) este 13,8%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna decembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2022 este 100,12%.

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 - decembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 - decembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 12%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Producţia industrială a scăzut cu 1,1% în România, în primele 11 luni din 2022

 

Producţia industrială a României a scăzut cu 1,1%, ca serie brută, în primele 11 luni ale anului 2022 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, iar ca serie ajustată s-a diminuat cu 1,6%, reiese din datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivelul perioadei 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022, ca serie brută, producţia industrială a scăzut cu 1,1%, din cauza activităţilor din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-8,8%) şi a industriei extractive (-2,9%). În schimb, industria prelucrătoare a crescut cu 0,3%, de la an la an.

De asemenea, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost cu 1,6% mai mică în primele 11 luni ale anului anterior, faţă de intervalul similar din 2021, ca efect al scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-8,6%), industria extractivă (-3%) şi industria prelucrătoare (-0,2%).

Potrivit sursei citate, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-18,8%) şi industriei prelucrătoare (-1,8%). Pe de altă parte, industria extractivă a crescut cu 2,5%.

Tot raportat pe perioada noiembrie 2022 - noiembrie 2021, producţia industrială, ca serie ajustată, s-a redus cu 3,5%, pe fondul scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-18,1%) şi industriei prelucrătoare (-1,2%). Industria extractivă a fost singurul segment care a consemnat creştere, respectiv de 2,3%.

Datele INS relevă că, în luna noiembrie a anului trecut, producţia industrială (serie brută) a crescut, faţă de luna precedentă, cu 1%, datorită producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,2%) şi industriei prelucrătoare (+1,0%). La polul opus s-a situat industria extractivă, cu o scădere de 0,5%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în acelaşi interval de referinţă, producţia industrială a fost cu 1,1%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,3%) şi industriei prelucrătoare (-0,4%). În acelaşi timp, industria extractivă a crescut cu 0,9%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel