Vești BUNE pentru românii din Germania: CREȘTE salariul minim pe economie

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Salariul minim în Germania trebuie majorat gradual, la 10,45 euro (11,76 dolari) pe oră până la mijlocul anului 2022, se arată în raportul publicat marţi de comisia însărcinată să evalueze această problemă, transmite DPA, citată de Agerpres.

Votul în comisie privind necesitatea majorării salariului minim a fost unanim. Din comisie fac parte reprezentanţi ai sindicatelor, industriei şi academicieni. Guvernul de la Berlin urmează să includă în legislaţie recomandările comisiei.

Coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a votat în 2014 o lege, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, privind introducerea salariului minim de 8,50 euro pe oră şi de care urmau să beneficieze 15% din angajaţii din Germania, care până atunci primeau un salariu mai mic.

În 2017, salariul minim pe economie în Germania a fost majorat până la 8,84 euro pe oră, iar în luna ianuarie 2019 a fost majorat din nou, la 9,19 euro pe oră. În prezent, salariul minim în cea mai mare economie europeană se situează la 9,35 euro pe oră.

Conform recomandărilor comisiei, salariul minim ar urma să crească în patru etape: la 9,50 euro pe oră de la 1 ianuarie 2021; la 9,60 euro pe oră de la 1 iulie 2021; la 9,82 euro pe oră de la 1 ianuarie 2022; şi în final la 10,45 euro pe oră de la 1 iulie 2022.

Conform unui studiu publicat recent, introducerea salariului minim în Germania a condus la creşterea productivităţii muncii în această ţară, stimulându-i pe salariaţi să schimbe compania.

După introducerea unui salariu minim, anumiţi angajaţi cu salarii scăzute au migrat spre companii mai mari care ofereau locuri de muncă în regim full time şi mai bine calificate, precum şi o recompensă salarială mai mare pentru aceeaşi muncă, au observat cercetătorii de la University College London (UCL) şi Institutul german pentru piaţa muncii (IAB).

În regiunile unde salariul mediu era mai modest, iar introducerea unui salariu minim a complicat situaţia, s-a constatat o scădere a numărului de mici companii cu cel puţin trei angajaţi în beneficiul marilor companii, ceea ce a îmbunătăţit mixul companiilor în aceste regiuni, arată autorii studiului.

Datele publicate luna aceasta de Oficiului Federal de Statistică (Destatis) arată că salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020, cel mai slab ritm de creştere din ultimii aproape şase ani, pe fondul impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra celei mai mari economii europene.

Salariile nominale au crescut în ritm anual cu aproximativ 2,1% în primele trei luni din acest an, în timp ce preţurile de consum au urcat cu aproximativ 1,6%, ceea ce înseamnă mai mulţi bani pentru consumatori.

Dar creşterea salariilor reale în Germania este cea mai lentă din trimestrul patru din 2013.

Majorarea salariilor şi nivelul scăzut record al şomajului au sprijinit în ultimii ani expansiunea economiei germane, care în mod tradiţional este dependentă de exporturi.

Din 2010, salariile reale au crescut în medie cu 1,2% pe an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel