Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că l-a propus la Bruxelles pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european din partea României.
Ciolacu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, ce propunere a făcut pentru funcţia de comisar european.
"În ceea ce priveşte comisarul, nu e prima oară când o spun, am mers cu un nume. El este actualul vicepreşedinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Normal că ne-am făcut şi un calendar, eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României. Acest atribut este exclusiv al prim-ministrului, dar, cum este şi normal, şi deja am şi stabilit cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă, vom avea o discuţie în următoarele zile. De asemenea, instituţional, dacă dorim o anumită normalitate, voi avea o discuţie şi cu preşedintele României, deoarece acesta este reprezentantul României în Consiliul European", a spus Ciolacu.
Premierul Ciolacu - întâlnire cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, joi, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la Bruxelles, discuţiile vizând priorităţile viitoarei Comisii Europene, stadiul implementării PNRR şi nominalizarea comisarului european din partea României.
"Am avut astăzi o discuţie extrem de constructivă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am abordat atât priorităţile viitoarei Comisii Europene, cât şi aşteptările României din partea Uniunii Europene, stadiul implementării PNRR şi nominalizarea comisarului european din partea României. Mă bucură faptul că preşedinta aleasă a Comisiei Europene a înţeles eforturile făcute de România pentru a se dezvolta şi ţinta ambiţioasă pe care o avem pentru investiţii în acest an - 120 de miliarde de lei", a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Şeful Executivului a precizat că, raportat la discuţiile purtate, România va propune Comisiei Europene un acord pe 7 ani privind reducerea deficitului bugetar.
"Am concluzionat că ţara noastră trebuie să profite de contextul actual şi de oportunităţile de finanţare europene pentru a se dezvolta şi creşte nivelul de trai al românilor. În acest sens, vom propune Executivului european un acord pe 7 ani prin care putem să ne dezvoltăm economic prin investiţii, dar şi să reducem deficitul bugetar al României", a explicat Ciolacu.
Prim-ministrul anunţase miercuri că va efectua o vizită la Bruxelles. "Voi pleca după-amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ministrul Finanţelor. Vom analiza şi ultimele evoluţii despre Cererea de plată 3, concret situaţiile legate de conducerile companiilor de stat din energie şi transporturi. Evident, voi discuta cu doamna preşedintă şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană", spunea Marcel Ciolacu, în şedinţa de Guvern.
La finalul întrevederii cu şefa Comisiei Europene, premierul urmează să susţină declaraţii de presă la sediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE.
Şeful Executivului este însoţit la Bruxelles de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News