Victor Ponta a dat în judecată statul și pe procurorul care l-a pus sub acuzare în 2015: "Vreau să-i iau jumătate din salariul de 10.000 de euro"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Victor Ponta (Foto: Victor Ponta / Facebook)
Victor Ponta (Foto: Victor Ponta / Facebook)

Victor Ponta dă în judecată statul român și pe procurorul Jean Uncheşelu. Fostul premier a fost achitat definitiv în dosarul "Turceni-Rovinari" și spune că procurorul i-a luat opt ani și jumătate din viață. El spune că vrea ca procurorul să plătească greșeala, urmând ca banii să fie donați. 

Fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a inițiat o acțiune în justiție împotriva statului român, Ministerului Finanțelor, DNA și procurorului Jean Nicolae Uncheşelu. Motivul acestei acțiuni legale, înregistrată la Tribunalul București pe data de 26 aprilie, este o presupusă „răspundere delictuală”.

Această mișcare legală vine în urma achitării definitive a lui Victor Ponta și a fostului senator Dan Șova în dosarul „Turceni - Rovinari”. Cazul, care a fost în centrul atenției publice pentru presupuse acte de corupție legate de contracte de consultanță, a fost încheiat definitiv la finele anului trecut de către magistrații instanței supreme.

La începutul acestui an, Victor Ponta a anunțat hotărât că va demara o luptă juridică împotriva procurorului Jean Uncheşelu, care l-a trimis în judecată în acel dosar. Acum, acțiunea sa își urmează cursul la nivelul instanței, iar statul român, Ministerul Finanțelor, DNA și procurorul Uncheşelu se numără printre pârâți în acest proces de răspundere delictuală.

„Am decis să-l dau în judecată pentru cei opt ani şi jumătate pe care mi i-a luat din viaţă, sigur, cu statul român în subsidiar. Nu ca o chestie personală, ci vreau să văd la cât apreciază statul român, poate îmi dă zece lei despăgubiri, poate o sută de lei, poate un milion de lei, faptul că ai fost dat jos din funcţie cu un dosar fals. Am avut sechestru pe bunuri opt ani şi jumătate. Vreau să-i iau jumătate din salariul de 10.000 de euro”, afirma Victor Ponta în emisiunea „Marius Tucă Show”.

Ponta spune că va dona banii luați din salariul procurorului, dacă va câștiga

 

Victor Ponta și-a explicat gestul și spune că, în cazul în care va câștiga, banii luați din salariul procurorului vor fi donați.

"Prin acuzațiile false și procedurile vădit ilegale ale procurorului Jean Uncheșelu, nu a fost afectată doar viața mea și a familiei mele, ci a tuturor cetățenilor României. Nu doar eu merit dreptate, ci toți cei afectați de acest act abuziv. Guvernul “Ponta” a fost votat democratic de cetățenii români și investit constituțional de Parlamentul României. Procurorul Jean Uncheșelu de la DNA a inventat în mod conștient și intenționat un dosar politic în scopul strict de a schimba un Guvern legitim și democratic - ceea ce reprezintă o “lovitură de stat”. Așa ceva nu trebuie să se mai repete vreodată în România! Iar cei vinovați trebuie sancționați (acum au fost promovați la Parchetul European pe salarii și privilegii de sute de mii de euro) ca exemplu pentru oricine ar mai avea intenția să facă la fel.

După 8 ani de proces (tergiversat la cererile repetate și neîntemeiate ale reprezentanților DNA), deciziile celor 8 judecători de la Curtea Supremă (3 în fond și 5 în apel) sunt clare: nu s-a comis de către mine nicio faptă penală din cele fals pretinse de Uncheșelu; nu au existat niciodată probe în acest sens; acuzațiile procurorului Uncheșelu au fost vădit neîntemeiate și nelegale. Ar fi o lașitate din partea mea și o lipsă de responsabilitate la adresa familiei mele și a celorlalți care au avut de suferit în mod direct (în special a cumnatului meu, Cristi Hertanu); dar și față de românii care au votat democratic și sunt chemați acum iar la vot.

M-aș rușina de mine dacă aș lăsa lucrurile așa - mulțumit că “am scăpat”. Trebuie să merg mai departe și să dovedesc în fața altor judecători vinovăția celor care au instrumentat acest dosar politic. Precizez că suma care va fi acordată de instanță vreau și insist să fie plătită de cei vinovați - nu din Bugetul de Stat (adică tot de la noi) - și o voi dona în totalitate.

Am și obligația ca toți românii interesați să afle adevărul - să nu las dezinformarea și minciuna să rămână ca “istorie”!

Cred în Justiție și în Dreptate!

Cu orice preț!", scrie Victor Ponta pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel