„De principiu, am vota un social-democrat, dar este foarte important cine e acea persoană. Sper ca PSD să aleagă bine acea persoană. Nu ştiu dacă e Titus Corlăţean sau Cazanciuc. Mai degrabă votul nostru ar merge în acea direcţie. La Pro România sunt trei senatori şi nu ştiu dacă aceste voturi vor schimba balanţa, dar este o ocazie pentru PSD să arate că vrea să se schimbe. În funcţie şi de propunerea pe care o vor face, vor da un mesaj pozitiv sau negativ”, a declarat Ponta.
Preşedintele Pro România şi-a exprimat intenţia de a vota moţiunile depuse de PSD pe teme sociale sau economice, nu politice.
„Dacă PSD face o moţiune de cenzură pe teme economice sau sociale, de exemplu pentru că nu se aplică legea alocaţiilor, pe care am aplicat-o imediat când eram prim-ministru, pentru că au anulat total toate procedurile pentru străzi, dacă PSD face vreo moţiune de cenzură pentru oameni, o votăm toţi”, a menţionat Victor Ponta.
Victor Ponta: „Până la 1 martie vom avea toţi candidaţii”
Referindu-se la alegerile din această vară, liderul Pro România a afirmat că nu exclude alianţele locale.
„Nu am vrut să anunţăm candidaţi pentru că vreau să văd sistemul de vot şi nu exclud alianţele locale. În acelaşi timp, am anunţat în mod intenţionat un singur candidat la primăria unui municipiu reşedinţă de judeţ, Craiova, ca să fie clar că acolo nu facem alianţă. Pe data de 8 februarie avem conferinţa anuală, iar până la 1 martie vom avea toţi candidaţii”, a precizat preşedintele Ponta.
Pe de altă parte, Ponta a criticat Guvernul actual, susţinând că România este într-o criză bugetară gravă.
Victor Ponta va participa miercuri seara, la Constanţa, la o conferinţă de alegeri, acolo unde se va întâlni cu membrii partidului din regiunea sud-est.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News