Imaginile au fost surprinse de un membru USR, care a publicat apoi imaginile pe pagina USR Constanţa.
"Regulile sunt pentru alţii, nu pentru aleşii PSD.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu fuma ieri pe aeroportul din Timişoara. Interdicţia explicită de pe uşă nu era suficientă. Am întrebat angajaţii aeroportului dacă este normal şi ni s-a răspuns că dumnealui este premierul României!Grindeanu a mai fost surprins fumând în biroul lui Dragnea de la Camera Deputaţilor. Şi tot în parlament au fost văzuţi fumând fostul premier Tudose sau actualul ministru al Sportului (!). Ne amintim şi de primarul sectorului 4, pentru plăcerea căruia s-a dat liber la fumat într-un local, în dispreţul legii şi al celorlalţi clienţi.
Nu este vorba aici despre elevi care descoperă satisfacţia unui gest teribilist, ci de nişte indivizi care ignoră în mod firesc regulile. Au trecut prin viaţă ocolind normele, iar atunci când nu se simt expuşi, se comportă aşa cum s-au obişnuit.
Nu este de neglijat nici reacţia angajaţilor de la aeroport. Ştabul de partid şi de stat îşi permite să sfideze regula tocmai pentru că ştie că, din teamă sau din supunere intrată în reflex, i se tolerează abaterile de tot felul.Probabil că lucrurile vor merge mai bine în ţară în ziua în care ţigara aprinsă într-un spaţiu interzis fumatului va stârni în mod natural indignarea fiecăruia dintre noi", se arată pe pagina de Facebook, USR Constanţa.
Vezi video cu fostul premier fumând într-un spaţiu nepermis:
sursa: USR Constanţa / Facebook
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News