Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni in perioada iulie - noiembrie 2023.
https://dprp.gov.ro/web/
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

EXCLUSIV  „Viitorul nu poate fi conceput într-o paradigmă a naționalismului care închide frontiere”. Ambasadorul României în Spania, despre viitorul românilor/ VIDEO

Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Prezent în emisiunea Bogățiile României din Diaspora, Excelența Sa George Bologan, ambasadorul României în Regatul Spaniei, a vorbit despre viitorul românilor.

„Pornesc de la o carte de Seneca despre scurtimea vieții: „Prezentul este scurt, viitorul este îndoielnic, nesigur, iar trecutul este sigur”. Ați menționat o activitate constantă a Ambasadei, legătura cu tinerii, cu copiii. Este unul dintre obiectivele principale ale mandatului meu, acela de a transmite încredere și de a oferi spații de afirmare tinerilor, pentru că vorbim despre viitor. Avem două ateliere, unul de pictură și unul de chitară, pentru copiii din comunitate. Și aici le mulțumesc celor două voluntare, subliniez: voluntare, doamna Elena Ninerică și doamna Roxana Irimia, care sunt persoane dedicate, care transmit sensibilitate și această vibrație îi va ajuta pe copiii de astăzi ca mâine să fie legați de România.” a subliniat diplomatul.

 

Calitate și nu cantitate, în învățământul universitar

 

„Acum, viitorul, dintr-o perspectivă politică, dintr-o perspectivă a României depinde, printre altele, și de viziunea celor care fac legi. Depinde, de asemenea, de responsabilitatea pe care și-o asumă fiecare. Câtă energie, câtă cutezanță avem pentru a schimba lucrurile în bine și noi, ca români, să devenim surse de încredere unii pentru alții și în același timp surse de încredere pentru partenerii noștri. Cred, de asemenea, că este important să simțim bucuria în virtute. Adică să nu fim creștini de formă. Să nu ne disprețuim și să nu ne degradăm moral și probabil vom avea un viitor pe care ni-l dorim. Pe de altă parte, dacă învățământul universitar se va concentra pe calitatea și nu pe cantitatea absolvenților sau a diplomelor, cei care au studiat în țară, alături de cei care s-au format în afara țării, ar putea să pună bazele unei clase ale intelectualității, care asemenea Școlii Ardelene, asemenea Mișcării Pașoptiste sau curentului Junimea, ar putea să rescrie un nou capitol al etosului românesc, să arate că la pasă de țară, să scoată la suprafață, ceea ce deseori îmi place să citez, profilul de adâncime al poporului nostru. Să ne pese de cum ne văd alții, de cum ne percep alții și să înțelegem în același timp valoarea interconectivității, pentru că nu putem să trăim, în lume, izolați. De aceea viitorul nu poate fi conceput într-o paradigmă a naționalismului care închide frontierele. Viitorul poate fi conceput totdeauna raportându-ne la alții fără a face compromisuri care țin de renunțarea la valorile, la tradiția, la ceea ce este specific sufletului neamului nostru.” a conchis George Bologan

Video:

Youtube video image

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel