Violeta Alexandru a dat telefoane surpriză la fiecare Casă de Pensii: „Sunt probleme” (VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a făcut un test inedit înainte de Crăciun. Într-un filmuleț publicat astăzi, aceasta arată cum a telefonat la Casele Județene de Pensii pentru a avea propria opinie, în completarea experiențelor pensionarilor care i-au trimis mesaje pe această temă.

„De la pensionar la membru al familiei unei persoane în vârstă, Ministru sau cetățean, Casele Județene de Pensii trebuie să raspundă tuturor la telefon.

Am făcut, în zilele lucrătoare dinainte de Crăciun, un simplu test. Am telefonat fiecărei Case Județene/locale (pentru București) de Pensii. Iată doar 10 apeluri în filmarea de mai jos. Am vrut să am propria opinie, în completarea experiențelor pensionarilor care mi-au trimis mesaje pe această temă. Sunt probleme și cu modul în care se vorbește pensionarilor care ajung la Casele de Pensii.

În 2 săptămâni, lucrurile se vor schimba.

La nivelul țării, din 41 de Case Județene de Pensii apelate, doar 12 au răspuns la telefon. Am avut și surprize plăcute, inclusiv Case județene care preiau cereri și documente online. Și un sector al Municipiului București lucrează deja în online. Deci, se poate! Voi discuta fiecare caz la prima videoconferință cu reprezentanții Caselor, organizată la începutul anului.

Primul contact între instituțiile din coordonarea Ministerului Muncii și cetățeni este, de foarte multe ori, prin intermediul telefonului. Oamenii cer minime îndrumări. Au nevoie de confirmarea unor informații afișate pe paginile de internet. Dacă le-ar primi, o parte dintre problemele ridicate s-ar lămuri de la început. Sunt oameni în vârstă cei care sună, de regulă. Pentru ei, oferirea unor minime informații, prin telefon, contează mult, salvează un drum parcurs cu dificultate de acasă la instituție. Aceștia se deplasează greu, mai ales în sezonul rece.

Revin cu informații despre cum arată astăzi contactul dintre celelalte instituții din coordonarea MMPS și cetățeni, inclusiv companii, care intră în contact cu noi.

Dincolo de bilanț în cifre și fraze, mandatul meu este despre oameni”, a scris Violeta Alexandru pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel