Violeta Alexandru, la o lună de la ultimatumul dat directorilor de la Casele de Pensii: „Mă pot uita în ochii pensionarilor”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat astăzi că la o lună de la ultimatumul dat Caselor de Pensii pe tema emiterii deciziilor de pensionare sunt Case Județene de Pensii care s-au conformat și au ajuns la zi.

„Am terminat de verificat cea mai recentă situație a restanțelor Caselor Județene de Pensii în emiterea de decizii la solicitările de înscrieri la pensie respectiv a deciziilor după recalculări. Bine, foarte bine - sunt Case de pensii care au ajuns la 0.

Aici sunt mulțumită și mă pot uita în ochii pensionarilor. Deja am o idee mai clară despre unde avem probleme de management. Sunt cu ochii pe Casele cu restanțe. Acestea mai au o lună din cele două despre care am vorbit. Vreau să rămână doar cele cu probleme cu adevărat complicate, restul - rezolvate.

Când se face treabă, se vede.

Între timp PSD a depus moțiune în parlament împotriva mea. Mâine mă cheamă la Parlament. În lipsă de argumente pentru acest gest politic care profită de majoritatea pe care încă o au în parlament, au și ei o mare problemă: de ce mă îmbrac în negru. Acesta este titlul moțiunii.

Cum au unii timp de pierdut la câte probleme sunt de rezolvat?”, a scris Violeta Alexandru, în această seară, pe pagina sa de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel