Violeta Alexandru (PNL), mesaj pentru simpatizanții USR-PLUS: Prea mult 'hate'

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
sursa foto: Violeta Alexandru / Facebook
sursa foto: Violeta Alexandru / Facebook

Șefa PNL București, Violeta Alexandru, le-a transmis un mesaj simpatizanților USR-PLUS care au atacat-o după ce a comentat criza gunoiului din Sectorul 1. Prea mult hate, din ură nu are cum să se nască nici încredere, nici soluții”, a spus politicianul liberal.

Președintele PNL București, Violeta Alexandru, susține că a primit numeroase comentarii agresive după ce a scris un mesaj despre criza gunoaielor din Sectorul 1 al capitalei.

„Am rezistat eu anul trecut, tot la fel, ca urmare tot a unei opinii exprimate, la violența de limbaj a lui Mircea Badea în ceea ce mă privea (și la instigarea la violență de limbaj ajunsă până la a mi se blestema copilul), astfel că voi lua ca atare și violența comentariilor de ieri atunci când mi-am exprimat un simplu punct de vedere pe tema crizei gunoaielor din Sectorul 1. Nu aș fi crezut că voi ajunge să fac această comparație. Prea mult hate și lucruri de acum 12 ani cu care nu am nicio legătură, lucruri amestecate în comentarii, insinuări că nu aș vrea să se facă lumină doar pentru a se răcori oamenii după, probabil, multă dezamăgire”, a scris Alexandru pe Facebook.

Reprezentantul PNL susține că prin descărcarea urii în mediu virtual ca reacție la orice formă de critică, oamenii se radicalizează și nu mai pot oferi soluții. „Din ură nu are cum să se nască nici încredere, nici soluții”, a mai spus Alexandru.

Violeta Alexandru le cere partenerilor de coaliție să lupte împotriva PSD.

„O spun direct - pot conta pe mine colegii din USR – PLUS. N-ar trebui să aibă emoții în ceea ce privește corectitudinea mea în luarea deciziilor sau respectul pentru munca în echipă. Suntem în aceeași echipă. Iar liberalii știu să răspundă cu argumente, când este de răspuns, știu să respecte, știu să construiască. Pentru că este de muncit serios și de construit în România. Gândiți-vă mereu că alternativa pe care o au românii și bucureștenii, adică PSD, înseamnă păcăleală, promisiuni fără acoperire, inhibarea încrederii oamenilor în ei, dispreț pentru antreprenori, tocare de bani publici”, a precizat Violeta Alexandru, citată de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel