Violeta Alexandru, veste bună pentru românii din Diaspora: O declaraţie pe proprie răspundere este suficientă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Ministerul Muncii a precizat că mulţi români nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă unde pot munci în acea specializare. Iar statul le poate facilita recunoaşterea automată a acestor calificări obţinute. O declaraţie pe proprie răspundere în faţa notarului este suficientă pentru ministerul Muncii, spune  Violeta Alexandru.

 

“Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să ştie că accesul sau exercitarea anumitor activităţi cu calificări de nivel mediu necesită ca dovadă suficientă a cunoştinţelor şi aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale face recunoaşterea experienţei profesionale în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată în faţa notarului din care rezultă experienţa profesională şi a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate şi emite un Atestat de Recunoaştere a Experienţei Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE. Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaştere în România a experienţei profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 şi până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook. 

 

Persoanele nu reuşesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale

 

“Aici altă discuţie. Revin asupra importanţei de a lucra cu forme legale. Mai sunt situaţii în care deşi au lucrat cu forme legale, nu pot obţine documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoaşterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituţiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuţii. Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare şi că oamenii pur şi simplu nu ştiu. Oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi că Statul le poate facilita recunoaşterea automata a acestor calificări obţinute. O singura condiţie trebuie îndeplinită: Să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu De exemplu, după 12 ani lucraţi în Italia la o firmă de instalaţii sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare. Românii sunt foarte respectaţi în străinătate când vine vorba de calitatea muncii şi seriozităţii lor. Tocmai pentru acest lucru, trebuie respectaţi şi sprijiniţi atunci când revin în ţară şi vor să muncească”, a mai scris ministrul Muncii. 


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel