Viorel Cataramă, DELIR la televizor. Compară COVID-19 cu Bătălia de la Mărăşeşti: Cui îi e frică, să poarte costum de cosmonaut "

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Viorel Cataramă susprinde cu declaraţii cel puţin controversate. Telefonat de Realitatea PLUS în timp ce se afla în mijlocul protestatarilor din Piaţa Victoriei, afaceristul a explicat de ce protestează şi a comparat ameninţarea coronavirus cu evenimente istorice, în condiţiile în care i s-a atras atenţia că nu vorbim de un război, ci de un virus care a afectat oameni din toate colţurile lumii.

Viorel Cataramă a făcut trei teste pentru COVID-19 şi toate au ieşit negative.

"Eu sunt declarat persoană sănătoasă, care poate să beneficieze de drepturile şi libertăţile pe care i le dau Constituţia".

Au urmat apoi o serie de declaraţii fără nicio dovadă clară prezentată, acuzând preşedintele şi Parlamentul pentru măsurile de restricţie care au fost adoptate de aproape toate statele lumii.

"Eu protestez de două luni şi cu mai mare intensitate de două săptămâni. Am protestat şi protestez împotriva măsurilor luate de preşedintele României şi de Parlamentul României de disturgere şi falimentare a României, de suspendare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, de distrugere aproape totală a capitalului românesc, împotriva faptului că 5 milioane de români au fost declaraţi infractori şi arestaţi la domiciliu, că milioane de oameni au ajuns muritori de foame, că mulţi români au avut interzis la sănătate, copiii au avut interzis la socală, avem interzis la cultură. Drepturile noastre au fost şi sunt suprimate în continuare. Interesele României sunt mai presus de orice", a spus Viorel Cataramă, la Realitatea PLUS.

Afaceristul a mers la protest fără mască de protecţie şi a îmbrăţişat alţi oameni din Piaţa Victoriei.

"Nu mi se pare deloc periculos. Oamenii vor să muncească. Această libertate a unora de a ne pune pumnul în gură şi a ne impune nişte reguli cu care nu sunt de acord, nu o pot accepta".

 

Bătălia de la Mărăşeşti vs. Coronavirus

 

Viorel Cataramă a continuat cu alte declaraţii controversate, comparând ameninţarea COVID-19 cu bătălii şi acuzând de laşitate conducerea ţării.

"Interesul României nu e să fie falimentată şi să aibă milioane de oameni în suferinţă financiară şi muritori de foame. A fi fricos şi a sta ascuns în cotloane când ţara ta e atacată nu e o opţiune. O ţară e clădită prin munca oamenilor curajoşi, a patrioţilor. Gândiţi-vă că la Mărăşeşti românii ar fi fost fricoşi şi, deşi erau în opinci şi izmene, nu ar fi stat în calea cotropitorului. Dacă Regele Ferdinand, de grija oamenilor din România să nu moară niciunul, ar fi capitulat fără muncă".

I s-a atras atenţia de către moderatorul emisiunii că nu vorbim despre războaie şi atacuri, ci de un virus invizibil care poate afecta pe oricine. Viorel Cataramă a spus că nu contestă existenţa virusului, dar nici nu i se pare atât de primejdios.

"Nu contest existenţa virusului, contest rezultatele care tot ni se bagă cu pumnul în gură. Nu e atât de primejdios pe cât se spune. Nu e de natură să falimenteze România şi să genereze milioane de români nenorociţi, morţi de foame, fără acces la sănătate şi învăţământ".

 

Opinci şi izmene vs. costum de cosmonaut

 

A venit, în mod firesc, întrebarea despre vaccinare în cazul în care se va inventa un vaccin pentru COVID-19. 

"În niciun caz nu mă voi injecta cu frică şi nu voi acţiona cu frică, cum fac alţii. O ţară se construieşte cu fricoşi", a plusat Cataramă, care a adăugat totuşi o nunaţă declaraţiilor sale: "Eu cred că vaccinul e un lucru bun, dar nu trebuie să fie obligatorie şi băgată cu pumnul în gât. Dar, personal, cred că e un lucru bun".

Cât despre românii care vor totuşi să se ferească de acest virus, Cataramă spune răspicat: "Să stea în casă, să se îmbrace în salopete de cosmonaut. Cei care vor să muncească şi să traiască, lăsaţi-i!".

Ce modele de "succes" are afaceristul?

"Eu susţin modelul suedez, modelul de succes! Vă dau exemplu Belarus, Coreea de Sud, Islanda".

Concluzia lui Viorel Cataramă:

"Trebuie să lupţi, să ai curaj, nu să fii fricos şi să te ascunzi!"

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel