Viorica Dăncilă, discurs AMBIGUU la Summitul regiunilor și orașelor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut astăzi, la Bucureşti, un discurs la sesiunea de deschidere a celui de-al VIII-lea Summit al regiunilor și orașelor,  pe care România îl găzduieşte în acest an, prilej cu care a vorbit despre nevoile „cetăţenilor europeni”, informează B1 TV.

„Faptul că acest eveniment are loc la București, în plin mandat al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, nu este deloc întâmplător! Ne-am asumat ca motto "Coeziunea, o valoare comună europeană" pentru că am vrut să transmitem un mesaj privind importanța acestui principiu în construcția unei Uniuni pentru cetățeni.

Citește și „Agramat cât Casa Poporului". Cum a comis-o din nou fostul ministrul al Educației (VIDEO)

Cetățenii europeni au nevoie de spitale care oferă servicii medicale performante, școli bine dotate pentru a asigura educație de calitate, drumuri mai bune, siguranță, prosperitate, echitate și stabilitate. Pe scurt, o viață mai bună”, a spus Viorica Dăncilă, părând că descrie mai degrabă nevoile cetăţenilor români, al căror standard de viaţă este mult sub media europeană.

Citește și Dăncilă: "România, un pilon de stabilitate în regiunea Mării Negre"

„Nu este clar dacă premierul chiar a dorit să se refere la cetăţenii europeni sau dacă s-a limitat doar la... a citi de pe foaie discursul pregătit, cel mai probabil, de consilierii săi”, a scris b1.ro.

„Schimbările demografice, migrația, evoluțiile pieței muncii, dar și progresul tehnologic impun o mai mare flexibilitate și agilitate la nivelul politicii de coeziune. Este nevoie de o Europă conectată pe deplin la principiile Pilonului European al Drepturilor Sociale, pentru a oferi oportunități egale și acces pe piața muncii, condiții mai bune de muncă, incluziune și protecție socială puternice, dar și acces uniform la servicii de calitate”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Progresul economic este strâns legat de progresul social. Mai mult ca oricând este nevoie să investim în oameni, să îi sprijinim să devină mai competitivi, să dobândească noi cunoștințe, să aibă acces la aceleași facilitați, oriunde s-ar afla. Noi trebuie să le asigurăm accesul la servicii performante de sănătate, la educație de calitate, oriunde ar locui ei. Fie ca sunt într-un oraș mare sau într-o localitate mică”, a adăugat premierul, observaţiile acesteia putând fi oricând valabile şi pentru români.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel