Viorica Dăncilă, înainte de VOTUL din Parlament: „Guvernul Orban propus de Iohannis pornește cu stângul”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul propus de Klaus Iohannis şi Ludovic Orban porneşte cu stângul, prin faptul că se cere Parlamentului votul de învestitură pentru o echipă din care nu mai puţin de trei miniştri desemnaţi au fost respinşi la audierile din comisiile de specialitate, a afirmat luni premierul demis Viorica Dăncilă.

„Vedem cum Guvernul propus de domnii Iohannis şi de Orban porneşte cu stângul. Ne aflăm în faţa unei premiere, în sens negativ, prin faptul că se cere Parlamentului votul de învestitură pentru o echipă din care nu mai puţin de trei miniştri desemnaţi au fost respinşi la audierile din comisiile de specialitate. Chiar dacă regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că avizul motivat al acestor comisii este unul consultativ, este o problemă de responsabilitate asumată cu privire la potenţialul miniştrilor propuşi de a gestiona portofoliul la care aspiră.

Am toată încrederea în comisiile de specialitate şi consider că avizul negativ dat în cazul a trei miniştri propuşi pentru portofolii importante - Finanţe, Muncă, Dezvoltare Regională - ar fi trebuit să-i dea de gândit domnului Orban şi să vină cu alte propuneri. Dar nu. După ce ne-au prezentat un program de guvernare improvizat, fără legătură cu priorităţile românilor, Klaus Iohannis şi PNL insistă să instaleze la Palatul Victoria această echipă improvizată.

Orice argument politic adus de aceşti domni pentru a nega evidenţa nu este decât o dovadă în plus a amatorismului cu care vrea să guverneze România. Aşteptăm votul colegilor parlamentari cu încrederea că vor pune în prim plan soarta ţării şi a românilor", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel