Viorica Dăncilă reacționează după demiterea lui Streinu-Cercel: „Sunt obsedați să nu-i pună cineva în umbră”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Fostul premier Viorica Dăncilă a reacționat după demiterea profesorului Adrian Streinu-Cercel din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 susținând că „în loc de demisii ale incompetenților” se fac „demiteri ale specialiștilor” întrucât cei de la Guvernare „sunt obsedați să nu-i pună cineva în umbră”.

„Ce ne oferă guvernarea PNL: în loc de demisii ale incompetenților, demiteri ale specialiștilor. Doctorul Adrian Streinu-Cercel e unul dintre puținii care au avertizat din timp asupra nevoii ca România să se pregătească pentru pandemia COVID-19 și unul dintre cei care au condus și conduc cu profesionalism efortul de combatere a bolii.

Politrucii de la putere, care visau anticipate săptămâni în șir după ce OMS a dat alarma privind COVID-19, au însă o singură preocupare permanentă: propria imagine. Pentru această imagine își atribuie merite care nu le aparțin, iar la nevoie caută sau inventează vinovați. Și, evident, sunt obsedați să nu-i pună cineva în umbră.

Românii nu se pot baza pe guvernanții liberali fiindcă ei nu înțeleg empatia, nu practică solidaritatea, nu respectă expertiza. De când au venit la putere, liberalii s-au ocupat doar de ei și ai lor. Și-au pus oameni în funcții peste tot, au făcut rectificare bugetară doar pentru primarii lor, au căutat să modifice legislația și calendarul electoral după propriul interes. Nici criza nu i-a schimbat și nimic nu le poate schimba felul de-a face politică. Dar românii îi pot trimite acasă și o vor face la alegeri!”, a scris Viorica Dăncilă pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel