Noile tehnologii de asistență la șofat sunt extrem de utile în timpul călătoriilor lungi pe autostradă. De exemplu, cu ajutorul controlului adaptiv al vitezei de croazieră și al menținerii benzii de rulare, este posibil să lăsați mașina să se ocupe în mare parte de condus. Dar tot trebuie să vă țineți mâinile pe volan și să urmăriți traficul.
Acest șofer român s-a distrat realizând un clip video cu ajutorul acestor ajutoare de conducere. Cu o sticlă înfiptă în marginea volanului pentru a păcăli sistemul care îți cere să pui mâinile pe el, s-a urcat pe bancheta din spate și a râs lăsându-și Peugeot 3008 să conducă singur. Dar când a ajuns la o ieșire de pe autostradă, s-a produs dezastrul: Mașina a virat la dreapta și a ieșit de pe șosea.
Imaginile au fost publicate săptămâna trecută pe internet și au devenit virale. Inclusiv presa străină a auzit de pățania românului.
„Mașină distrusă? Evident, atmosfera nu mai este una de distracție. Pasagerul se ține de volan pentru a încerca să minimizeze accidentul, dar probabil că vehiculul a suferit multe avarii. Din fericire, nu a suferit nimeni răni fizice“, relatează Turbo.fr.
„Bă, ia să vă mai arăt ceva, bă, ia uitați bă aici cum se conduce, sunt în spate! Nu e nimeni la volan! Așa se conduce, din spate! Te călărești, faci un copil, o aia, uitați-vă bă, nu e nimeni la volan. Se vede clar, da, suntem pe autostradă! Hahaha! Băi, ești nebun la cap! Știți cine conduce, sticla asta de apă!“, se aude pe filmare șoferul leneș, înainte de ajunge în șanț.
Recent, un alt șofer român, fără permis, a fost prins după o urmărire ca-n filme în Craiova. Bărbatul a aterizat cu automobilul într-un gard.
Un șofer fără permis a fost prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o urmărire ca-n filme în Craiova. Mașina se deplasa sinuos, astfel că polițiștii au încercat s-o oprească. Șoferul și-a continuat drumul, a lovit un gard, apoi a ieșit din mașină și a sărit gardul.
Poliţiştii din Craiova şi un poliţist de la grupa canină au observat un autoturism care se deplasa sinuos şi care, la vederea poliţiei, a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe străzi din Craiova.
Urmărirea s-a terminat la intersecția străzilor Arnota cu strada Corcova din Craiova, unde șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil, iar ulterior, pentru a-şi asigura scăparea, a sărit gardul, fiind prins în curtea imobilului respectiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News