Virgil Musta: Pacienții vin și plâng la ușa spitalului și noi le spunem că nu mai avem niciun loc

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Virgil Musta
Virgil Musta

Creşte numărul cazurilor de COVID-19, iar România a ajuns la noi recorduri negative. Pentru a treia zi consecutiv, s-au înregistrat peste 4 mii de cazuri, mai exact 4.026.

În Capitală au fost raportate 592 de noi infectări. La terapie intensivă se luptă pentru viaţă 726 de pacienţi. Din păcate, autorităţile au raportat astăzi şi 75 de decese. Cifrele ne apropie tot mai mult de codul roşu în spitale. Locurile se epuizează rapid. Rămân internaţi doar bolnavii care au nevoie de tratament, iar cei cu forme uşoare sau fără simptome sunt trimişi acasă.

Virgil Musta, medic șef Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" Timișoara: "Pacienții vin și plâng la ușa spitalului că doresc să se interneze și noi le spunem 'ne pare rău, dar nu mai avem niciun loc'. Sistemul de sănătate este undeva aproape de refuz. Să nu ajungem în situația Italiei, în care aceștia au rămas la domiciliu și au decedat pentru că nu mai era niciun loc în niciun spital".

În spitalele din prima linie a luptei împotriva COVID-19 se fac pregătiri pentru zile și mai grele. În ultimele săptămâni, locurile la terapie intensivă pentru COVID din București au fost mai tot timpul ocupate și mai mulți bolnavi în stare gravă au fost transferați în alte orașe. Departamentul pentru Situații de Urgență a instalat la spitalul "Marius Nasta" un tir cu mai multe paturi de terapie intensivă. În acest weekend, unitatea va fi branșată la apă, energie electrică și oxigen. Spitalul va avea în total 18 locuri la ATI COVID.

În toată țara, spitalele județene și municipale fac pregătiri pentru a aloca 10% din capacitatea de terapie intensivă și 15% din paturile din saloane pentru bolnavii cu coronavirus. Autoritățile nu așteaptă prea curând o scădere a numărului de infectări, mai ales că datele arată că numai o mică parte din populație a fost expusă virusului până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel