ANUNŢ DE PRESĂ
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 27-28 octombrie, o vizită oficială la Washington, la invitaţia președintelui Grupului de lucru pe problematica terorismului și războiului neconvențional din Congres, Robert Pittenger, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.
Delegația parlamentară română, condusă de Valeriu Zgonea, participă la cea de-a treia ediție a Forumului Parlamentar pe problematica de securitate și de informații, eveniment care își propune continuarea dezbaterilor cu privire la securitatea informatică, începute în edițiile anterioare, precum necesitatea combaterii finanțării activităților teroriste ale Statului Islamic și politicile de informații.
La lucrările Forumului Parlamentar participă reprezentanți din state precum Albania, Croația, Malta, Bulgaria, Suedia, Ungaria, Italia, Norvegia, Cipru, Belgia, Slovenia, Marea Britanie, Georgia, Cehia și Germania, lideri ai forumurilor legislative, oficiali ai Uniunii Europene, lideri naționali și experți din domeniile respective.
Printre oficialii americani care participă la Forum se numără: Devin Nunes, membru al Camerei Reprezentanților, președinte al Comitetului pentru informații, Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanților, liderul democrat al Comisiei pentru informații, înalți demnitari din cadrul Administrației americane, generalii în retragere Michael Hyden și Keith Alexander, foști directori ai Agenției Naționale de Securitate, reprezentanți ai Departamentului de Finanțe, ai Bordului de supraveghere a libertății civile și private, Michael Chertoff, fostul secretar pentru Securitate internă, experți, precum și ai think tank-urilor cu expertiză în domeniul financiar-bancar.
Totodată, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, va avea, în această perioadă, și o serie de întrevederi cu mai mulți înalți demnitari americani.
Din delegaţia parlamentară fac parte domnii deputaţi Georgian Pop (Grup PSD), președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI și Alexandru Nazare (Grup PNL).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News