Vlad Gheorghe, un tânăr de 31 de ani din Bârlad, absolvent al Facultății de Geologie, a fost găsit mort într-o mașină în Londra. Se pare că inima sa a încetat să mai bată.
Potrivit publicației locale Vremea Nouă, Vlad Gheorghe plecase de acasă în căutarea unui trai mai bun. În România, îi era aproape imposibil să-și găsească un loc bun de muncă și să-și ajute familia.
Destinul lui Vlad s-a frânt într-o secundă
Departe de casă și plin de speranțe, destinul lui Vlad s-a frânt într-o secundă. Potrivit sursei citate, tânărului i s-a făcut rău în mașina cu care mergea spre locul de muncă. Sâmbătă, la ora 06.00, a plecat la lucru, însă n-a mai ajuns la locul de muncă. El a fost găsit duminică după-amiază, la ora 18.00, într-o parcare în mașină.
Părinții lui Vlad nu au bani pentru a repatria trupul neînsuflețit, așa ca apelează la oamenii cu suflet bun și posibilitate pentru a-i ajuta. Tatăl tânărului nu lucrează, iar mama este șomeră.
"Vestea că propriul și singurul copil, Vlad Gheorghe a plecat din viața lor, a lăsat brusc în urmă tristețe și durere, un loc gol ce nu se va putea umple vreodată. Faptul că nu își vor mai auzi copilul la telefon sau nu vor mai face pregătiri pentru venirea lui acasă, i-a aruncat într-un hău al durerii. Părinții au o ultimă dorință … Să își vadă și să își atingă fiul pentru ultima oară. Le putem împlini dorința usturătoare de a-și vedea feciorul pentru ultima dată și pentru a-l conduce pe ultimul său drum, ajutând cu orice sumă de bani pentru a-i repatria trupul neînsuflețit”, a precizat Carmen Suciu, membrul fondator al Asociației "Născută Înger” din Piatra Neamț, mai scrie sursa citată.
Conturile în care puteți dona sunt:
RO03BTRLRONCRT0232376101 – BANCA TRANSILVANIA pe numele Gheorghe Viorel – în lei
RO50BTRLEURCRT0232376101 – BANCA TRANSILVANIA pe numele Gheorghe Viorel – în euro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News