Vladimir Jurăscu a murit. A fost cel mai longeviv actor al Teatrului Național din Timișoara

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Cel mai longeviv actor al Teatrului Național din Timișoara, Vladimir Jurăscu, „a plecat la cele veșnice”, marți, 16 iunie. 

Potrivit unui anunț al Teatrului din Timișoara, actorul împlinise, recent, vârsta de 93 de ani.

„Rămâne în inimile noastre acest mare talent care a ales să își dedice aproape șaptezeci de ani de viață scenei timișorene”, spun colegii săi de breaslă.

Dacă la începutul carierei sale și-a pus amprenta pe roluri importante în marile teatre ale României, Vladimir Jurăscu, prin personajele pe care le-a interpretat timp de 45 de ani pe această scenă, și-a legat definitiv destinul de istoria Teatrului Naţional.

Mai mult decât atât, Vladimir Jurăscu a devenit, prin întreaga sa activitate, un reper, o permanență în viaţa și în memoria culturală a Timişoarei.

Dintre cele peste 350 de roluri interpretate în longeviva sa carieră, amintim doar câteva: Regele Lear, Sile în „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, Despot în „Despot vodă” după Vasile Alecsandri, Hallmar în „Raţa sălbatică” de Ibsen, celebrul Bască din „Studiu osteologic…” de D.R. Popescu, Marchizul în „Velasquez” de A.B. Vallejo, Verșinin, dar și, mulți ani mai târziu, Ferapont în „Trei surori” de Cehov, Shylock în „Neguțătorul din Veneția”, Agamiță Dandanache în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau Robert din „O viață în teatru”, spectacol creat, de altfel, în onoarea sa.

 

„Teatrul Național a fost casa de suflet a actorului Vladimir Jurăscu”

 

În anul 2015, senatul UNITER a recunoscut locul pe care pe Vladimir Jurăscu îl ocupă în istoria teatrului românesc, conferindu-i premiul pentru întreaga activitate.

„Teatrul Național a fost – și va rămâne mereu – casa de suflet a actorului Vladimir Jurăscu, iar pașii săi vor fi pentru totdeauna întipăriți în scândura acestei scene.

În numele tuturor celor din fața și din spatele scenei, ca și în numele publicului care l-a iubit și l-a aplaudat mai bine de jumătate de secol, Teatrul Național face o reverență. Vladimir Jurăscu, nu te vom uita niciodată!” - spun colegii de scenă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel