Vladimir Putin a convocat pentru luni Consiliul de Securitate. Anunțul Kremlinului

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

La două zile după explozia de la podul Kerch, președintele rus, Vladimir Putin, va avea o întâlnire. pe 10 octombrie, cu membrii Consiliului de Securitate.

Anunțul a fost făcut de secretarul de presă al Kemlinului, Dmitri Peskov. "Lluni, 10 octombrie, președintele are programată o întâlnire cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate", a declarat Dmitri Peskov reporterilor, potrivit Kommersant.  Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că președintele Rusiei are întâlniri regulate cu Consiliul de Securitate, de obicei o dată pe săptămână.

Deși liderul de la Kremlin organizează în mod regulat astfel de reuniuni, această convocare a Consiliului de Securitate intervine la doar două zile după explozia uriașă care a avariat Podul Kerci din Crimeea, o infrastructură cheie.

Purtătorul de cuvânt Dimitri Peskov a menționat că aceasta este o reuniune extraordinară a Consiliului, dar a evitat să precizeze tema întrunirii.

 

Explozie pe podul peste strâmtoarea Kerci: Putin acuză serviciile secrete ucrainene

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat duminică serviciile secrete ucrainene (SBU) că s-au aflat la originea exploziei puternice care a avariat în ajun podul care leagă Crimeea de Rusia, spunând că a fost vorba despre un ''act terorist'' contra unei infrastructuri cheie, transmit AFP, Reuters şi DPA.

''Autorii, executanţii şi comanditarii sunt serviciile secrete ucrainene'', a declarat Putin în timpul unei întrevederi cu şeful Comitetului de anchetă rus.

''Nu este niciun dubiu. Acesta este un act de terorism îndreptat spre distrugerea infrastructurii civile esenţiale a Federaţiei Ruse'', a adăugat liderul de la Kremlin.

În 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel