Vladimir Putin a recunoscut atacurile cu rachete din Ucraina: „A fost efectuată o lovitură masivă cu arme de înaltă precizie”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut luni la prânz atacurile cu rachete pe care armata sa le-a efectuat asupra mai multor orașe ucrainene, inclusiv asupra capitalei, Kiev. Putin a spus că atacurile au fost sugerate de Ministerul rus al Apărării.

„Regimul de la Kiev, prin acțiunile sale, s-a pus de fapt la același nivel cu formațiunile teroriste internaționale, cu cele mai odioase grupuri. Este pur și simplu imposibil să lași crimele de acest gen fără răspuns. În această dimineață, la propunerea Ministerului Apărării și conform planurilor Statului Major al Rusiei, a fost efectuată o lovitură masivă cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, pe mare și pe uscat care au vizat infrastructură de energie, comandă militară și comunicații, facilități ale Ucrainei”, a spus președintele rus, potrivit Libertatea.

Vladimir Putin a avertizat Kievul că, dacă autoritățile ucrainene vor încerca să continue să comite atacuri teroriste pe teritoriul Federației Ruse, răspunsurile vor fi dure.

„Dacă încercările de a comite atacuri teroriste pe teritoriul nostru vor continua, răspunsurile Rusiei vor fi dure și ca amploare vor corespunde nivelului de amenințări prezentate de Federația Rusă”, a declarat șeful statului, luni, la o întâlnire operațională cu membrii Consiliul de Securitate al Rusiei.

 

Armata ucraineană afirmă că Rusia a lansat 75 de rachete asupra Ucrainei luni dimineaţa

 

Armata ucraineană a afirmat că Rusia a lansat 75 de rachete asupra Ucrainei luni dimineaţa, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ale ţării, informează AFP şi Reuters.

„În dimineaţa zilei de luni, agresorul a lansat 75 de rachete, (dintre care) 41 au fost doborâte de apărarea noastră aeriană”, a anunţat pe Telegram comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, precizând că Rusia a utilizat „drone de luptă”.

Mai multe explozii au avut loc luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev, precum şi în oraşele Lvov, Ternopil şi Dnipro, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leagă Rusia şi Peninsula Crimeea, informează agenţiile de presă internaţionale.

Radioul public ucrainean a informat, citând serviciile de urgenţă, că exploziile de la Kiev au cauzat morţi şi răniţi, însă nu au fost prezentate cifre. Puţin mai târziu, poliţia ucraineană a anunţat că cel puţin 5 persoane au fost ucise şi alte 12 au fost rănite în seria de bombardamente care a lovit Kievul luni dimineaţa, potrivit unui prim bilanţ.

„În acest stadiu, se cunoaşte că sunt cinci morţi şi 12 răniţi”, a informat poliţia ucraineană pe Facebook, precizând că „majoritatea bombardamentelor” au avut loc în „centrul capitalei” ucrainene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel