Vladimir Putin cere Parlamentului permisiunea utilizării forţei militare în afara ţării

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Vladimir Putin (Sursa foto: Agerpres)
Vladimir Putin (Sursa foto: Agerpres)

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut, marţi, Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova, permisiunea utilizării forţei militare în afara Rusiei pentru protejarea regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, a căror independenţă a fost recunoscută. 

Nikolai Pankov, adjunct al ministrului rus al Apărării, a citit în Parlament cererea preşedintelui Rusiei, argumentând că armata ucraineană a mobilizat "la frontierele republicilor populare Doneţk şi Lugansk 60.000 de militari şi vehicule blindate", conform cotidianului Le Figaro.

Consiliul Federaţiei a aprobat imediat, potrivit agenţiei RIA Novosti, solicitarea lui Vladimir Putin de a utiliza forţa militară în afara Rusiei în scopul apărării republicilor separatiste Lugansk şi Doneţk, a căror independenţă a fost recunoscută luni seară de Vladimir Putin prin încălcarea suveranităţii Ucrainei.

"Dacă va fi necesar, ne vom îndeplini obligaţiile asumate" faţă de republicile Lugansk şi Doneţk, a afirmat Vladimir Putin după ce Consiliul Federaţiei a aprobat în unanimitate solicitarea de utilizare a armatei ruse în afara ţării.

Vladimir Putin pretinde că Acordul de la Minsk a fost anulat de autorităţile de la Kiev, pruin nerespectarea prevederilor acestuia. Liderul de la Kremlin crede totuşi că frontierele republicilor nerecunoscute de comunitatea internaţională Lugansk şi Doneţk vor fi delimitate la finalul acestei crize, prin negocieri. "Acum nu este posibil acest lucru, dar în viitor va fi posibil", a subliniat Putin, citat de agenţia RIA Novosti.

În ultimele ore, armata ucraineană a mobilizat efective militare masive pe linia de contact din Donbas, în contextul riscului unei intervenţii militare ruse. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu va accepta modificarea frontierelor ţării, sugerând că astfel că armata ucraineană va intra în confruntări cu armata rusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel