Cei care caută să taie legăturile între Rusia şi Europa sunt în spatele sabotajului Nord Stream, a spus Putin la conferinţa Moscow Energy Week.
„Beneficiarii sunt evidenţi (...) Întrucât (acest incident) consolidează importanţa geopolitică a sistemelor gazeifere rămase, a celui care trece pe teritoriul Poloniei (...) şi a celui din Ucraina, pe care Rusia l-a construit pe cheltuiala proprie. Dar şi (importanţa geopolitică) a Statelor Unite, care de acum înainte îşi pot livra energia la preţuri ridicate”, a argumentat preşedintele rus.
Totuşi, o secţiune a conductei Nord Stream 2 este în continuare intactă, iar Rusia este dispusă să livreze gaze prin aceasta, a reafirmat Putin. Rusia a transmis deja această propunere Germaniei, care însă a refuzat-o.
Putin: Este posibilă repararea gazoductelor Nord Stream
Gazoductul Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova luna aceasta sub pretextul unor probleme tehnice.
Liderul de la Kremlin a mai declarat miercuri că este posibilă repararea gazoductelor Nord Stream după exploziile care le-au avariat pe 26 septembrie, dar pentru aceasta Rusia şi Europa trebuie să ia o decizie, atât în privinţa reparaţiilor cât şi a garantării exploatării conductelor. „Mingea este în terenul Uniunii Europene, dacă ea vrea, nu are decât să deschidă robinetul”, a indicat preşedintele rus.
Pe viitor, a adăugat Putin, dacă gazoductele Nord Stream nu vor fi operaţionale, Rusia ar putea redirecţiona gazele către Turcia şi „să creeze cel mai mare hub al gazelor pentru Europa în Turcia”. „Asta, desigur, dacă partenerii noştri sunt interesaţi. Şi dacă va fi rentabil economic, evident”, a mai remarcat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News