Secretarul General al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din Romania (FPIOR) a prezentat şi susţinut, marţi, în numele patronatelor din industria HoReCa, beneficiile şi impactul pozitiv pe care îl va genera pentru dezvoltarea şi promovarea turismului românesc măsura privind acordarea de tichete de vacanţă şi angajaţilor din sistemul privat, fără costuri din partea angajatorilor.
Corina Martin a fost prezentă la dezbaterea din Senatul României, pe marginea propunerii legislative depuse de un grup de senatori PNL, PSD, UDMR.
Vouchere de vacanță la privat: "Se elimină o inechitate"
"Considerăm că eliminăm astfel inechităţile şi discrepanţele dintre salariaţii din sistemul bugetar şi cei din sistemul privat, şi oferim astfel posibilitatea acordării de vouchere de vacanţă şi către 4,2 milioane de angajaţi din sistemul privat, în valoare de 1.450 lei anual, fără a implica niciun efort financiar din partea angajatorilor. Practic, valoarea de 1.450 lei/angajat se va deduce din impozitele pe salarii/CAS pe care angajatorii le-ar plăti către stat. Luăm însă în calcul că bugetul central nu pierde prin această deducere, ci va câştiga, prin încasările sub formă de TVA, taxe, impozit pe profit etc, care se întorc din industrie, în cuantum de 60-65%, în bugetul de stat", a declarat Corina Marin.
Ea a subliniat că, în acest fel, se repară o inechitate evidentă între cele două categorii de angajaţi şi se acordă încă un instrument de susţinere pentru industria ospitalităţii din România.
"Proiectul legislativ va intra în circuit rapid în dezbatere şi aprobare în Camera Deputaţilor şi vom continua să susţinem necondiţionat această măsură, în vederea adoptării ei pe întregul parcurs legislativ", a punctat oficialul FPIOR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News