Voucherele sociale de 250 de lei vor fi distribuite începând de miercuri

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Modificări importante pentru voucherele de masă: plafon de 5% pentru comisioane din 2025 în Italia
Modificări importante pentru voucherele de masă: plafon de 5% pentru comisioane din 2025 în Italia

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România" va demara miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit sursei citate, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuţiei voucherelor prevede încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie - iulie, august - septembrie, octombrie - noiembrie, decembrie 2022 - ianuarie 2023), reprezentanţii MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde.

În data de 17 mai, MIPE a semnat contractele cu instituţiile private care au câştigat achiziţia directă şi se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo şi UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Naţională "Poşta Română", cu care s-a semnat "Convenţia de etichetare, colectare şi distribuţie a tichetelor sociale emise pe suport electronic" în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape, respectiv emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel