Vrăjitoare din Bârlad, condamnată la închisoare pentru trafic de mercur: "Îl foloseam la descântece pentru copii și oameni apropiați"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Vrăjitoarea Dinarca Brătianu (Sursa foto: Vremea Nouă)
Vrăjitoarea Dinarca Brătianu (Sursa foto: Vremea Nouă)

O vrăjitoare din Bârlad a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare pentru trafic de substanțe toxice, după ce oamenii legii au descoperit la domiciliul acesteia 1,6 kilograme de mercur alb. Femeia spune că folosea mercurul pentru descântece. 

Dinarca Brătianu, cea mai cunoscută ghicitoare din zona Bârladului și soră a bulibașei din oraș, a fost condamnată joi la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iași, pentru trafic de substanțe toxice, scrie publicația Vremea Nouă.

Dinarca este practicantă a magiei albe

 

„Instanța admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. O condamnă pe inculpata Dinarca Brătianu la pedeapsa de un 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de produse sau substanțe toxice. Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 60 de zile, în cadrul unei instituții de amenajare a spațiilor verzi sau de salubritate din subordinea Primăriei municipiului Bârlad, la alegerea consilierului de probațiune. Definitivă”, se arată în sentința judecătorilor ieșeni.

Vrăjitoarea Dinarca Bratianu a ajuns în vizorul polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase al IPJ Vaslui în urma unei percheziții de pe 18 mai 2018, ce viza o altă cauză penală.

Vrăjitoarea, judecată și pentru complicitate la viol

 

Polițiștii au descoperit în locuința vrăjitoarei un recipient cu 1,6 kilograme de mercur, substanță foarte toxică, a cărei deținere este interzisă prin lege.

„Îl foloseam la descântece pentru copii și oameni apropiați. Foloseam mercurul într-un ritual, în care topeam într-un polonic cositor, iar, peste acesta, turnam de trei ori mercurul. Eu nu știam că este interzis să ai mercur în casă. Mercurul a rămas de pe vremea când trăia tatăl meu. Mercurul era folosit la confecționarea cazanelor”, a spus anchetatorilor Dinarca Brătianu.

Vrăjitoarea mai este judecată într-un dosar la Bârlad, pentru complicitate la viol. Dacă va fi găsită vinovată, femeia va ispăși și condamnarea cu suspendare pentru trafic de substanțe toxice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel