Vrei să finanțezi statul român? Guvernul se împrumută DIN NOU de la populație

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Românii pot subscrie de luni, 4 martie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, informează Ministerul Finanţelor Publice printr-un comunicat de presă.

Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. 

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 4 - 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 4 - 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban iar în perioada 4 - 20 martie 2019 din mediul rural. 

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. 

"Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune", precizează MFP. 

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel