Vreme a extremelor în Europa. Franța e afectată de inundații, iar Germania de caniculă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Vreme a extremelor în Europa. Franța e afectată de inundații, iar Germania de caniculă
Vreme a extremelor în Europa. Franța e afectată de inundații, iar Germania de caniculă

În toată Europa avem o vreme a extremelor. În Franța mai multe regiuni au fost acoperite de ape în urma ploilor torenţiale.

În schimb, nordul Germaniei este afectat de un val de... caniculă!

Acesta este peisajul în departamentul Gironde, din sud-vestul Franţei. În urma ploilor abundente din ultimele zile, râul care străbate localitatea Latresne și-a ieșit din matcă.

„Malurile râului s-au distrus complet şi un întreg cartier al localităţii a fost inundat. Apoi, nici bine nu au început să se retragă apele, că a urmat un alt val adus de râul La Pimpine care a inundat complet centrul localităţii”, a precizat Ronan Fleho, primar Latresne, potrivit Știrile PRO TV.

Cu numeroase maşini blocate în mijlocul viiturii, localnicii şi-au improvizat propriile mijloace de transport. Alţii îşi contorizează pagubele.

„După cum puteți vedea, apa a fost până unde e acel semn. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să alerg şi să o caut pe vecina mea. Ea a ieşit (din casă) pe geam”, susține un localnic, conform sursei citate.

 

Nordul Germaniei are parte de prima caniculă a verii

 

Cu toate acestea, meteorologii francezi nu vin cu veşti bune. Pentru orele următoare, 28 de departamente din vestul ţării au fost puse sub alertă portocalie de furtuni şi vânt puternic.

În schimb, nordul Germaniei are parte de prima caniculă a verii. Temperaturile au început să crească de la mijlocul săptămânii şi au ajuns chiar şi la 36 de grade Celsius. Ca să mai scape de arşiţă, mulţi nemţi s-au îndreptat spre o plajă cu ieşire la Marea Baltică.

Aflată la aproape două ore cu maşina de oraşul Hamburg, zona a devenit un adevărat punct de atracţie pentru acest sfârşit de săptămână.

Canicula este greu de suportat şi în grădinile zoologice. În aceasta, de exemplu, urşii polari îşi petrec cea mai mare parte a timpului în apă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel