Vulcanul Şiveluci a erupt. Cod roșu pentru aviație - VIDEO

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Vulcanul Şiveluci a erupt. Cod roșu pentru aviație - VIDEO
Vulcanul Şiveluci a erupt. Cod roșu pentru aviație - VIDEO

Vulcanul Şiveluci, situat în Peninsula Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a erupt marţi dimineaţa aruncând în atmosferă o coloană de cenuşă cu o înălţime de 10 kilometri, ceea ce reprezintă o ameninţare sporită pentru traficul aerian.

Echipa de răspuns la erupţia vulcanică din Kamceatka (KVERT) a emis o notificare Cod roşu către aviaţie, subliniind că un "nor mare de cenuşă" plutea spre vestul vulcanului, adăugând că astfel de erupţii de cenuşă, de până la 15 kilometri înălţime, s-ar putea produce în orice moment.

„Activitatea continuă ar putea afecta aeronave internaţionale şi de joasă altitudine”, se precizează în notificarea transmisă de KVERT.

Autorităţile locale au închis şcolile şi au solicitat locuitorilor din satele din apropiere să rămână în case, în timp ce un nor de cenuşă s-a extins pe zeci de kilometri în jurul vulcanului, a declarat într-o postare pe Telegram directorul regiunii municipale Ust-Kamchatsky, Oleg Bondarenko.

 

 

Vulcanul Şiveluci a înregistrat aproximativ 60 de erupţii importante în ultimii 10.000 de ani

 

Unul dintre cei mai mari şi mai activi vulcani din Kamceatka, Şiveluci, a înregistrat aproximativ 60 de erupţii importante în ultimii 10.000 de ani, cea mai recentă erupţie majoră fiind în 2007, notează Agerpres, care citează Reuters și DPA.

Vulcanul are două secţiuni principale, dintre care cea mai mică, numită "Tânărul Şiveluci", a fost extrem de activă în ultimele luni, după cum au raportat oamenii de ştiinţă. Vârful lui, de 2.800 de metri altitudine, se înalţă din "Bătrânul Şiveluci", de 3.283 de metri altitudine.

Bondarenko a precizat că vulcanul a erupt marţi, la ora locală 06:31, iar norul s-a răspândit peste satele Kliuchi şi Kozirevsk, aflate la peste 70 de kilometri distanţă.

Cenuşa a început să cadă peste Kliuchi şi Maiskoye, acesta din urmă aflându-se la jumătatea distanţei dintre cele două sate.

„Locuitorii sunt sfătuiţi să stea în casă şi să evite deplasările inutile”, a adăugat el.

Peninsula din nordul Oceanului Pacific are aproximativ 160 de vulcani, doar aproximativ 20 dintre aceştia fiind activi.

Regiunea vulcanică din Peninsula Kamceatka este înscrisă în Patrimoniului Mondial UNESCO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel