Zbor spre Paris, în premieră de la Satu Mare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Sătmărenii au, de miercuri zbor direct spre Paris, după ce prima cursă aeriană din capitala Franței a aterizat pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Vor fi două curse aeriene pe săptămână.

Aeroportul Internațional Satu Mare a inaugurat, miercuri, zborul de la Paris la Satu Mare. Vor fi două curse aeriene pe săptămână din Satu Mare spre capitala Franței, în zilele de miercuri și duminică.

Aeronava a aterizat la Satu Mare, iar cei 100 de pasageri au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, de vicepreședintele Ioan Rus și de directorul aeroportului, Mihai Pătrașcu.

Aeronava a fost pilotată de directorul companiei HiSky, Iulian Scorpan.

„Pentru noi acesta este un moment foarte important, deoarece cu ziua de azi deschidem porțile sătmărene spre capitala Franței, o destinație foarte mult dorită de comunitatea noastră. Ne dorim un parteneriat pe termen lung împreună cu compania HiSky, cu care în curând vom inaugura și zborurile de Frankfurt. Am promis că vom face tot ce ține de noi pentru a veni în sprijinul sătmărenilor - și o vom face”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean la inaugurarea zborului.

Aeronava a fost întâmpinată și la Paris și la Satu Mare cu tradiționalele tunuri de apă, lansate de echipele de pompieri din aeroporturi, tunuri care marchează inaugurarea unei rute noi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel