Publicitate
A început să existe interes şi pentru destinaţii care nu sunt pe lista verde, ca Londra sau Bruxelles.
Românii care se hotărăsc să plece în străinătate trebuie să verifice şi condiţiile de intrare în ţara respectivă.
În Austria, Cipru sau Emiratele Arabe se poate face testul pentru coronavirus în aeroport, iar în Grecia şi Turcia este măsurată doar temperatura.
Prețurile biletelor în perioada 1 – 5 cu plecare din Bucureşti spre Milano sunt de 30 de euro, iar cele pentru Paris ajung la 40 de euro. Pentru Roma, biletul este 38 de euro, iar până la Viena costă 35 de euro
Italia sau Ungaria nu solicită teste: Fără izolare acolo sau la întoarcerea în România
Irina, o turistă, abia așteaptă ca, după trei luni de pauză, să călătorească din nou: „Aveam programată o vacanţă în Israel şi abia aştept să ajung acolo în toamnă”, a spus aceasta.
Claudia Tocilă, director de marketing Vola.ro, sfătuiește turiștii să verifice şi să respecte condiţiile de intrare în ţările de destinaţie. Aceasta a precizat că, de exemplu, unele state solicită un certificat de sănătate la care este ataşat un test COVID în ultimele 48 sau 72 de ore.
„Ţări precum Italia, Ungaria nu solicită astfel de teste şi nu fac controale de sănătate, nu este nevoie de izolare nici acolo, nici la întoarcerea în România”, a explicat Tocilă, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News