Procurorii DIICOT Tulcea anunță, miercuri, că au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 12 inculpați, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism.
În perioada 2011 – 2021, s-au constituit trei grupări infracționale organizate în orașul Măcin, județul Tulcea, care convingeau tinere să practice prostituția în străinătate, obținând astfel venituri substanțiale de pe urma acestora.
Cele trei grupări au obținut din activitățile infracționale aproximativ 1 milion de dolari, bani folosiți pentru achiziționarea unor case și autoturisme de lux, conform DIICOT.
Procurorii DIICOT au făcut 10 percheziții domiciliare în orașul Măcin, în urma cărora au fost ridicate 5 autoturisme de lux, telefoane mobile, suma de 25.000 de euro, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Apoi, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a 10 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News