Zeci de cetăţeni romi doresc să muncească în Germania. Locuiesc într-o sală de sport în urma unui incendiu

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Peste 40 de romi afectaţi din incendiul din Miercurea Ciuc, din luna ianuarie, şi care locuiesc acum în sala de sport a oraşului, doresc să muncească în Germania, la cules căpşuni.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Sógor Enikő, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost ajutaţi cu întocmirea documentelor şi acum se aşteaptă un răspuns în acest sens.

"Sunt între 40 şi 50 aplicanţi la un loc de muncă sezonier în Germania, la cules de căpşuni. De acolo aşteptăm informaţiile, noi am făcut toate demersurile, documentele sunt în regulă. Este un proces continuu să-i pregătim, să facem contactul cu piaţa muncii. Şi sunt în proces şi evoluează bine şi listele persoanelor care vor să-şi continue educaţia în sistemul 'Şansa a II-a' sau pregătire profesională", a declarat Sógor Enikő.

 

Zeci de cetăţeni romi doresc să muncească în Germania



Aceasta a mai arătat că majoritatea celor care doresc să lucreze în Germania sunt bărbaţi, dar există printre aplicanţi şi câteva femei.

De asemenea, viceprimarul a precizat că cinci persoane şi-au găsit deja un loc de muncă la Direcţia de Drumuri şi Poduri Judeţene, iar alte şase sunt angajate pe perioadă nedeterminată la firma de salubritate.

În legătură cu mutarea persoanelor afectate de incendiu din sala de sport a oraşului, primarul municipiului, Korodi Attila, a precizat că se doreşte plasarea temporară, pentru doi ani, în containere de locuit.

În prezent, municipalitatea face demersuri pentru achiziţionarea unui teren, pe care să fie amplasate cele 40 de containere puse la dispoziţie din Rezervele de Stat şi pentru achiziţioarea unor "containere de servicii", respectiv duşuri şi toalete.

Korodi a precizat că este vorba de "un efort mare", mai ales că "locaţia e greu de găsit, în contextul în care este nevoie de curent electric puternic" pentru cele 40 de containere.

 

Locuiesc într-o sală de sport în urma unui incendiu



În data de 7 ianuarie, un număr de 20 de case de lemn au ars, parţial sau în totalitate, în incendiul violent care a cuprins locuinţele comunităţii de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc, aproximativ 260 de persoane afectate fiind cazate atunci în sala de sport a oraşului.

Între timp, peste o jumătate dintre cei cazaţi au revenit în comunitate, casele lor nefiind distruse de incendiu şi putând fi folosite, chiar dacă nu respectă standardele de igienă şi sunt construite ilegal.

Locuitorii din Miercurea Ciuc au dat dovadă atunci de o solidaritate exemplară şi au adus ajutoare pentru cei afectaţi, sprijin fiind oferit şi de fundaţii, asociaţii sau firme din zonă sau din alte judeţe ale ţării, sau chiar din străinătate.

De asemenea, Guvernul României a acordat un ajutor umanitar de urgenţă, constând în alimente şi materiale de strictă necesitate, în valoare de peste 300.000 de lei, dar a alocat municipalităţii şi suma de 4.4 milioane de lei, pentru ajutorarea familiilor sinistrate.

În prezent, 120 persoane, victime ale incendiului din ianuarie, mai sunt cazate în sala de sport a oraşului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel