Zeci de migranți, surprinși în timp ce se ascundeau într-un camion, într-o parcare de lângă Nădlac 

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Zeci de migranți, surprinși în timp ce se ascundeau într-un camion, într-o parcare de lângă Nădlac. Sursa foto: Politia de frontiera
Zeci de migranți, surprinși în timp ce se ascundeau într-un camion, într-o parcare de lângă Nădlac. Sursa foto: Politia de frontiera

Zilnic, poliţiştii de frontieră descoperă cetățeni din diverse state, care încearcă să treacă ilegal frontiera României, pentru a ajunge în state din vestul Europei.

 

Publicitate

În data de 20.01.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pentru o societate comercială din Franța.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunşi în compartimentul destinat mărfurilor, 19 cetăţeni din diverse state (Nepal, Maroc, Sudan, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan) ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. 

Alt caz a fost înregistrat la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, unde, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit al unei autoutilitare staționată într-o parcare de la marginea orașului Nădlac, condusă de un cetățean român. Cu ocazia verificărilor, au fost descoperite în compartimentul pentru marfă, ascunse printre bunurile transportate, douăzeci de persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Bangladesh, India și Nepal, ce au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale..

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel