ZECI de oameni înghesuiţi în microbuze de marfă. Doi şoferi români, anchetaţi pentru trafic de migranţi la graniţa cu Ungaria - FOTO

Andreea Cosma |
Data publicării:
sursa foto: Poliţia de Frontieră
sursa foto: Poliţia de Frontieră

Un grup format din 33 de migranţi proveniţi din Siria, Somalia şi Libia a fost depistat de către poliţiştii de frontieră sătmăreni, în timp ce străinii încercau să iasă din ţară cu ajutorul a două călăuze, cetăţeni români, în două microbuze de marfă.

Prinderea migranţilor a avut loc în timpul unei operaţiuni a lucrătorilor din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu cei de la Poliţia de Frontieră Sighetu Marmaţiei, privind combaterea migraţiei ilegale.

Poliţiştii au oprit pentru control, pe drumul Horea - Scărişoara Nouă, la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, două microbuze de marfă, conduse de doi români, domiciliaţi în Timiş şi Gorj.

Grupul de migranţi era format din 31 de bărbaţi şi două femei, dintre care 23 erau din Siria, nouă din Somalia şi unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani.

"La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania, respectiv în Austria", se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră.

Cercetările sunt conduse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, iar străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Ei au fost evaluaţi din punct de vedere medical de către lucrătorii Direcţiei de Sănătate Publică, ulterior fiind predaţi Biroului de Imigrări Satu Mare.

Cei doi şoferi români, care au 22 şi 23 de ani, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Microbuzele folosite la transportul migranţilor, în valoare de 45.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. 

sursa: Poliţia de Frontieră

sursa: Poliţia de Frontieră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel