Zeci de români au fost repatriați din Liban cu o cursă TAROM

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

30 de români, printre care și 3 copii, s-au întors joi seară în țară din Beirut. Zborul a fost organizat de compania TAROM special pentru românii afectați de tragedia din capitala Libanului.

Călătorii au fost obligați să aibă la ei un test COVID negativ pentru a se putea îmbarca. Toți pasagerii care sosesc în Liban trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test molecular (tip PCR), prelucrat de un laborator acreditat în țara de reședință, care să fie realizat cu cel mult 96 de ore înainte de plecarea spre Liban. Pasagerilor care nu vor prezenta un test molecular negativ (tip PCR) nu li se va permite îmbarcarea în aeronave cu destinația Liban. În Liban locuiesc aproximativ 1.200 de cetățeni români. Cele mai multe sunt femei căsătorite cu cetățeni libanezi care și-au terminat studiile în România.

 

Explozie uriaşă, care s-a soldat cu 171 de morţi şi peste 6.000 de răniţi

 

Reamintim că explozia uriaşă care a devastat săptămâna trecută cartiere din capitala libaneză Beirut s-a soldat cu 171 de morţi şi peste 6.000 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ al Ministerului Sănătăţii. Toţi membrii Guvernului Libanului au demisionat luni după-amiază, în contextul intensificării presiunilor internaţionale după explozia de la Beirut, dar şi pe fondul protestelor masive faţă de situaţia economică şi socială.

Guvernatorul Beirutului, Marwan Abboud, a anunţat luni, potrivit BBC, că bilanţul exploziei din zona portuară a ajuns la 220 de morţi şi aproximativ 6.000 de răniţi, 110 persoane fiind în continuare dispărute. Aproximativ 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe după deflagraţie. Situaţia economică şi socială din Liban este gravă. Explozia din Beirut a accentuat starea de nemulţumire, iar sâmbătă şi duminică mii de persoane au participat la proteste antiguvernamentale. Donatorii internaţionali au promis alocarea unor "resurse majore" pentru reconstrucţia Libanului, condiţionând asistenţa străină de reforme care să asigure distribuirea ajutoarelor în mod transparent. Reprezentanţii a 30 de ţări au participat la videoconferinţa internaţională a donatorilor organizată duminică după-amiază de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Potrivit Preşedinţiei Franţei, au fost asumate angajamente pentru ajutoare de 252 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel