În data de 28.07.2023, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetățean turc în vârstă de 44 de ani, care se afla la volanul unui autocamion în care transporta legume (roșii) pe ruta Turcia-România.
Poliţiştii de frontieră au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, 31 cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși într-un autocamion încărcat cu roșii, care se deplasa pe ruta Turcia-România, condus de un cetățean turc.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit în compartimentul marfă al autocamionului, polițiștii de frontieră descoperind ascunse 31 persoane.
În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că sunt cetățeni sirieni și nu dețin documente de identitate, iar din declarațiile acestora a rezultat faptul că șoferul avea cunoștința despre prezența acestora în autocamion.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni, șoferul și autocamionul au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News