Zegrean, despre decizia CCR privind pensiile speciale: Sunt oameni în România cu 20.000 de euro salariu, de ce nu sunt impozitaţi cu 85%?

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean afirmă că nu se pot impozita doar pensiile speciale, întrucât se intră în disfuncţie constituţională şi că legea trebuie să fie egală pentru toţi. Curtea Constituţională a decis marţi că impozitarea cu 85% a pensiilor speciale este neconstitutională.

„Este un articol în Constituţia României care vorbeşte despre justa aşezare a sarcinilor fiscale, asta înseamnă că dacă la o categorie specială pui o altă taxare decât la majoritatea, nu este în regulă. Am mai spus-o, nu se poate face acest lucru pentru că se intră în disfuncţie constituţională, dacă vreţi să puneţi impozite, nu puneţi doar la pensionari, puneţi şi la cei care au salarii mari, deputaţi, senatori, membri ai Guvernului. Sunt oameni în România care au 20.000 de euro salariu, de ce nu-i taxează cu 85%?”, a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

Fostul şef al CCR a explicat că, potrivit Constituţiei, toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor şi o astfel de impozitare ar trebui să se facă pentru toţi cei care are venituri mari, peste o anumită sumă, indiferent că e vorba de pensii, salarii sau alte încasări.

„Parlamentul are dreptul să taxeze astfel de pensii, dar să respecte dispoziţia constituţională, cine are venituri mai mari de 10.000, că e vorba de salariu sau pensie, plăteşte impozit 85%, dar nu să spună că doar judecătorii, procurorii sau miliţienii trebuie să plătească această taxă. Nu se poate asa ceva, este vorba de principiul egalităţii, scrie în Constituţie că toţi suntem egali în faţa legii şi a autorităţilor. Am auzit în campanie că dacă se va vota un anumit partid, nu vor mai fi impozitate salariile minime, adică la unul nu-i iei deloc, la altul îi iei tot?”, a mai spus Zegrean.

 

Avocatul Poporulu a atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege

 

Parlamentul a adoptat în luna iulie un proiect de lege potrivit căruia pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor şi ale magistraţilor, ar fi urmat să fie impozitate cu 85% dacă pensia este mai mare de 7.000 de lei şi cu 10% pentru pensiile cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei. Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege. Legea a fost atacată la Curte şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După numeroase amânări, CCR a decis marţi că impozitarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile militarilor şi ale magistraţilor, este neconstituţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel