Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu preşedintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în faţa camerelor de luat vederi, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când "va fi pregătit pentru pace".
"Mi-am dat seama că preşedintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau PACE. El a manifestat lipsă de respect faţă de SUA chiar în preţuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace", a scris Trump în mesaj.
În declaraţiile din faţa presei care au precedat summitului propriu-zis, Trump a spus alături de Zelenski că se consideră un "arbitru" şi un "mediator" între Ucraina şi Rusia pentru a ajunge la pace, dar replica preşedintelui ucrainean a fost că nu vrea să facă niciun "compromis" cu "criminalul" Vladimir Putin, preşedintele rus, şi a insistat că, pentru un acord de pace cu Rusia, doreşte "garanţii" din partea SUA.
Discuţia dintre cei doi s-a inflamat şi a intervenit de asemenea vicepreşedintele american JD Vance, acesta şi Trump reproşându-i lui Zelenski că dă "dovadă de lipsă de respect" faţă de SUA.
"Vă jucaţi cu vieţile a milioane de oameni. Vă jucaţi cu al Treilea Război Mondial", i-a indicat Trump lui Zelenski, arătând cu degetul către acesta, în timp ce preşedintele ucrainean încerca să răspundă, dar nu era lăsat. "Încheiaţi un acord (cu Rusia), altfel vă abandonăm!", a mai ameninţat preşedintele american, care a spus că a avut recent mai multe discuţii cu Putin.
După altercaţia verbală cu Trump, preşedintele ucrainean a părăsit Casa Albă, fără a da vreo declaraţie presei.
Odată cu acest summit urma să fie semnat acordul americano-ucrainean care ar oferi Statelor Unite un acces preferenţial la resursele minerale ucrainene, dar, în circumstanţele date, acordul nu a mai fost semnat şi încă nu este clar ce se va întâmpla cu acesta.
De asemenea, conferinţa de presă comună Trump-Zelenski a fost anulată. Totuşi, un oficial american a spus că această conferinţă ar putea fi reprogramată, dacă partea ucraineană doreşte acest lucru, atât timp cât preşedintele ucrainean rămâne în SUA. Zelenski urmează să plece din SUA la Londra, unde va avea duminică un summit cu lideri europeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News