Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit marţi pentru un "schimb" de teritorii cu Rusia, în cadrul unor eventuale negocieri de pace sub egida Statelor Unite, şi consideră că Europa singură nu va fi în măsură să-i asigure securitatea, relatează AFP.
Dacă preşedintele american Donald Trump va reuşi să aducă Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, "vom schimba un teritoriu cu altul", a dat asigurări Zelenski într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, adăugând totodată că nu ştie ce teritoriu ar cere Kievul în schimb.
"Nu ştiu, vom vedea. Dar toate teritoriile noastre sunt importante, nu există nicio prioritate", a mărturisit el.
"Se ridică voci pentru a spune că Europa ar putea oferi garanţii de securitate fără americani şi eu spun mereu nu", a insistat şeful statului ucrainean.
"Garanţiile de securitate fără America nu sunt garanţii reale de securitate", a continuat preşedintele ucrainean. El a declarat că este pregătit să negocieze, dar a precizat că vrea să facă acest lucru "de pe poziţie de forţă".
Zelenski urmează să se întâlnească vineri cu vicepreşedintele SUA J.D. Vance la Conferinţa privind Securitatea de la München.
Revenirea la putere a lui Donald Trump, care s-a angajat să pună capăt rapid "măcelului" războiului din Ucraina, a reaprins speculaţiile în jurul negocierilor de pace.
El a anunţat luni următoarea vizită în Ucraina a emisarului său special, Keith Kellogg, responsabil cu pregătirea unui plan pentru oprirea conflictului, la trei ani de la invazia lansată de Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News