Zidul unei case s-a prăbușit peste doi muncitori români în timpul unei lucrări de consolidare

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Doi muncitori au rămas blocați după ce zidul unei case s-a prăbușit peste ei în timpul unei lucrări de consolidare. O victimă a fost scoasă de martorii accidentului de sub cărămizi, în timp ce a doua urmează să fie salvată de pompieri.

Accidentul s-a produs luni în localitatea Ghizdăveni din comuna Celaru din județul Dolj. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unor persoane de sub dărâmături într-o zonă în care se executau lucrări de consolidare la o casă de locuit.

Ambele victime sunt conștiente, iar una dintre ele a fost salvată de martorii accidentului
„La sosirea forțelor de intervenție, o victimă, bărbat în vârstă de 47 de ani, fusese deja extrasă de sub dărâmături de către persoanele de la fața locului, fiind conștientă și cooperantă, deși prezenta fracturi la un antebraț. Cea de-a doua persoană surprinsă sub dărâmături este încă blocată, dar conștientă, efectuându-se manevre pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături”, au anunțat reprezentanții ISU Dolj.

La finalul intervenției, victimele vor fi transportate la spital, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel