Ziua Iei, sărbătorită de românii din Italia la Pavona: o sărbătoare a tradițiilor românești

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Ia românească, un simbol al culturii naționale (Foto: Freepik)
Ia românească, un simbol al culturii naționale (Foto: Freepik)

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Pavona, o localitate de lângă Roma, la inițiativa Asociației Villaggio Romeno.

Pe 23 iunie, începând cu ora 15:00, Villa Fornarola din Pavona va găzdui un eveniment deosebit organizat de Asociația Villaggio Romeno, dedicat celebrării Zilei Universale a Iei. Această zi, marcată anual pe 24 iunie în întreaga lume, aduce în prim-plan frumusețea și semnificația cămășii tradiționale românești.

Evenimentul se adresează în special copiilor și tinerilor români din Italia, fiind o oportunitate unică de a descoperi și de a prezenta bogata tradiție a portului popular românesc.

Intrarea este gratuită, însă participarea necesită o rezervare prealabilă la numerele de telefon 3492508036 sau 3501483827.

pavona-villaggio-romeno

Programul Evenimentului

 

Alături de copiii care au urmat cursurile “Școală după școală” organizate de Asociația Villaggio Romeno, evenimentul va include și momente artistice deosebite oferite de invitați speciali. Printre aceștia se numără grupul folcloric Gospodarii de la Riano, solista Ana Maria Pirjolea și spectacolul de final Crazy Show.

Iată câteva dintre activitățile care vor avea loc în cadrul evenimentului:

- Parada cămășii tradiționale / Iei: Copiii și tinerii vor defila în cămăși populare autentice, prezentând poveștile acestora.
- Suite de dansuri populare: Grupul Gospodarii din Riano va încânta publicul cu dansuri tradiționale românești, implicându-i în momente interactive.
- Muzică: Tânăra solistă Ana Maria Pirjolea va oferi un recital de muzică populară românească.
- Dansul Sânzienelor: Fetele de la Villaggio Romeno vor interpreta un dans tematic în spiritul sărbătorii Sânzienelor.
- Hora copiilor: Toți participanții sunt invitați să se prindă într-o horă tradițională.

O mega surpriză și un disco party în aer liber

 

La finalul evenimentului, participanții vor avea parte de o mega surpriză dedicată începerii vacanței de vară: un Disco Party în aer liber oferit de Crazy Show. 

Toți copiii și tinerii din comunitatea românească din Italia sunt încurajați să participe activ la această sărbătoare. Cei care au o ie autentică sau o cămașă tradițională românească, fie că este moștenită în familie sau primită în dar, sunt invitați să o poarte și să o prezinte în cadrul evenimentului.

Organizatorii așteaptă ca fiecare participant să scrie povestea exponatului său în română și italiană și să o prezinte la microfon.

Ziua Universală a Iei la Villaggio Romeno promite să fie o celebrare memorabilă a tradițiilor românești, plină de muzică, dans și bucurie.

Conaționalii sunt așteptați duminică, pe 23 iunie, la Villa Fornarola, pentru a se bucura împreună de frumusețea portului popular românesc și de spiritul comunității românești din Italia.

Mai multe detalii pe pagina Asociației Villaggio Romeno.

 

---------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel