Conform unui anunț publicat de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe rețelele de socializare, ziua internațională a femeii va fi celebrată la Institutul Cultural Român din Londra. Evenimentul va aduce în prim-plan discuții despre puterea și vulnerabilitatea femeilor, abordând teme diverse teme.
Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, este o ocazie de a reflecta asupra progreselor făcute în promovarea egalității de gen și, în același timp, de a evidenția provocările și inegalitățile care încă persistă.
Originile Zilei Internaționale a Femeii pot fi urmărite în mișcarea feministă din secolul al XX-lea. Această zi a devenit un moment important pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele de gen, inclusiv discriminarea femeilor, violența de gen și lipsa de participare egală în diverse domenii ale societății.
Multe țări organizează evenimente, conferințe, discuții și activități culturale în această zi, punând în evidență importanța susținerii drepturilor femeilor și a promovării egalității de șanse. Este, de asemenea, o ocazie de a onora realizările remarcabile ale femeilor în domenii precum știința, afacerile, politică sau cultură.
Despre eveniment
Ziua Internațională a Femeii va fi celebrată la Romanian Cultural Institute in London vineri, 8 martie, ȋncepând cu ora 19:00, printr-un eveniment care vorbește despre puterea și vulnerabilitatea femeilor, despre sensibilitatea, reziliența și capacitatea acestora de a depăși situații de viață dificile.
Seara va cuprinde:
- Proiecția a două episoade din documentarul "Fragile", co-produs de Storyscapes & Fragile Society
- Un spectacol susținut în limba engleză de actrița Ioana Flora
- O discuție la care iau parte actrița Ioana Flora și antropologul și scriitoarea Rucsandra Pop, moderată de directorul ICR Aura Woodward.
"Fragile" este o serie documentară care pleaca de la probleme reale legate de rolul femeilor în societatea de astăzi, Fragile Society generând contexte artistice în care femeile își pot povesti istoriile de viață și se pot susține reciproc, folosind arta ca un instrument și vehicul.
Seria documentară și performance-ul Ioanei Flora redau poveștile de viață ale unor femei sub forma monologului – personificându-le, conservând autenticitatea, specificul și emoțiile fiecărei relatări. Având vârste diferite și provenind din medii diverse, aceste femei sunt portretizate în lupta cu abuzurile și cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Proiectul are ca scop încurajarea mărturisirii și a dialogului, precum și căutarea de ajutor specializat, arătând că există o rețea de sprijin formată din organizații neguvernamentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News