Fostul vicepreşedinte, Amrullah Saleh, a promis să nu se supună talibanilor şi s-a retras în valea Panjshir. Imagini care circulau luni pe reţelele de social media îl arătau împreună cu Ahmad Massoud în această regiune, încercând aparent să pună piatra de temelie a unei noi mişcări de rezistenţă.
Această vale, greu accesibilă, nu a căzut niciodată în mâinile talibanilor în timpul războiului civil din anii 1990 şi nici un deceniu mai devreme în timpul ocupaţiei sovietice.
Amrullah Saleh, Vice President of Afghanistan and Ahmad Massoud, son of Ahmad Shah Massoud spotted in Panjshir.They are bringing all Anti-Taliban commanders together in Panjshir. This province is still free from Taliban. pic.twitter.com/bgb8hUdfwi
— Sudhir Chaudhary (@sudhirchaudhary) August 16, 2021
Tatăl lui Ahmad Massoud, Ahmed Shah Massoud, supranumit Leul din Panjshir, a fost un erou al rezistenţei antisovietice, apoi împotriva talibanilor, fiind ucis într-un atentat, cu două zile înainte de atacurile de la 11 septembrie 2011.
Într-un editorial publicat miercuri în Washington Post, Ahmad Massoud cere sprijin american în arme şi muniţii pentru miliţia sa din Afganistan pentru a opune rezistenţă talibanilor.
Rusia, dispusă colaborării cu talibanii
Serghei Lavrov, a lansat joi un apel la demararea de negocieri în vederea formării unui ”guvern reprezentativ”.
”Talibanii nu controlează întregul Afganistan. Ne parvin informaţii despre situaţia din valea Panjshir”, la nord-est de Kabul, ”unde sunt concentrate forţele de rezistenţă ale ex-vicepreşedintelui Saleh şi ale lui Ahmad Massoud”, a afirmat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova.
Lavrov a chemat din nou la ”un dialog naţional care să permită formarea unui guvern reprezentativ”, subliniind că Rusia a insistat deja asupra unui astfel de mecanism destinat să pună capăt conflictului afgan înainte ca talibanii să preia controlul asupra Kabulului şi majorităţii ţării.
Moscova a sprijinit o inţiativă în acest sens a fostului preşedinte afgan Hamid Karzai, înmulţindu-şi în ultimele zile afirmaţiile liniştitoare sau chiar respectuoase despre talibani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News