Salată de cartofi noi cu leurdă este un preparat bazat pe cartofi rumeniți în tavă la cuptor la care se adaugă un dressing și leurdă.
Secretul la această rețetă ca leurda să se adauge peste cartofii fierbinți, pentru a se găti puțin.
Ingrediente
- cartofi noi. Ideal ar fi să fie de aceeași mărime. Dacă nu, cei mari se taie pe jumătate.
- ulei de porumb (4-5 linguri) / ulei de floarea soarelui
- sare de mare
- capere
- pătrunjel
- leurdă
- muștar
- oțet de vin
Salată de cartofi noi cu leurdă. Mod de preparare
Se spală cartofii și se usucă, apoi se se așează într-o tavă și se masează cu ulei porumb (4-5 linguri) și sare de mare din belșug. Se dau la cuptor la foc mare, peste 200 de grade. Pentru a se găti uniform, cartofii se întorc din când în când.
Separat, se toacă pătrunjelul și caperele, apoi se spală leurda și se toacă fâșii.
Se face un dressing din o linguriță-două muștar, o lingură de oțet de vin, puțină apă și caperele tocate.
Atunci când sunt gata, se scot cartofii fierbinți și se amestecă cu dressingul, cu leurda și cu pătrunjelul. Este important ca acest pas să fie respectat cu strictețe, pentru că fierbințeala cartofilor va găti puțin leurda. Ulei nu se mai adaugă, pentru că au suficient cartofii.
Fiind o salată, cantitățile nu sunt exacte, pentru că depinde de la caz la caz cantitatea care se face.
Această salată de cartofi noi cu leurdă este un preparat de post delicios, foarte simplu de făcut, fiind inspirată de aici.
Dacă ți-a plăcut această rețetă, cu siguranță o vei aprecia și pe cea de Plăcinte ardelenești cu varză (vărzari).
Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News